Amenda pentru lipsa rovinietei infranta din nou in instanta, interviu Romania Libera, av Cuculis

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Amenda pentru lipsa rovinietei infranta din nou in instanta, interviu Romania Libera, av Cuculis

Mesaj  Av. Cuculis la data de Dum Mar 31, 2013 8:18 pm

Mai mult de jumătate din deciziile luate de instanţele din România în 2012 în cazul contestaţiilor depuse împotriva unor amenzi pentru neplata rovinietei au fost favorabile şoferilor. Procentul ar fi fost mult mai mare dacă judecătorii ar aplica unitar legislaţia în domeniu. RL vă arată care sunt cele două mari puncte slabe ale acestor sancţiuni.
Informaţiile oficiale ale Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADNR) arată că, anul trecut, aceasta a aplicat 451.693 de amenzi, în valoare totală de 230 milioane lei. Dintre acestea, 60.000 au fost contestate în instanţe. Până acum, s-au pronunţat 10.223 de sentinţe prin care s-au anulat 4.161 amenzi contravenţionale, iar alte 1.254 au fost transformate în avertismente. ”Există un număr de încă aproximativ 15.000 de sentinţe care, din cauza lipsei de personal şi a supraaglomerării, nu au putut fi înregistrate în sistem”, spune CNADNR.
Pentru a arăta cum se poate scăpa de plata unei amenzi contravenţionale pentru rovinietă exemplificăm cu următorul caz.

În luna iunie 2012, Gabriel Bejan a contestat la Judecătoria Găeşti procesul-verbal de contravenţie emis pe 11 ianuarie în acelaşi an de CNADNR pentru neplata rovinietei. Instanţa de judecată i-a dat dreptate printr-o decizie adoptată pe 4 decembrie 2012. Argumentele instanţei dezvăluie marile erori ale sistemului de amendare a şoferilor pentru neplata taxei de drum.

Primul motiv: absenţa ­semnăturii agentului

Instanţa de judecată a ajuns la concluzia că procesul-verbal trimis prin poştă contravenientului Gabriel Bejan nu cuprindea semnătura olografă a agentului constatator. Judecătorul afirmă că deşi procesul-verbal atacat a fost generat şi semnat electronic de agentul constatator, el trebuie să conţină semnătura olografă a agentului. Acest argument nu este însuşit de CNADNR: ”Solicitarea ca PVCC să poarte semnătura olografă a agentului constatator este subiectivă, nefiind confirmată de prevederile legale în vigoare”. Compania afirmă că, de regulă, mai toate instanţele de judecată acceptă trimiterea unei copii nesemnate după PVCC la domiciliu, aceasta având doar rol de înştiinţare. La dosarele din instanţe, CNADNR ataşează înscrisurile electronice cu semnătura electronică ataşată.

Argumentul CNADNR este însă şubred deoarece aici nu este vorba despre caracterul de copie sau original al procesului-verbal. Potrivit art.5 din Legea 455/2001, a semnăturii electronice, ”înscrisul în forma electronică (...) este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele ­sale, cu înscrisul sub semnătură privată”. Însă, tot potrivit legii (Codul Civil), înscrisul sub semnătură privată este cel ”întocmit şi semnat de părţi, fără intervenţia vreunui organ de stat”. Fiind semnat de un organ al statului, PVCC de rovinietă nu pot fi considerate înscrisuri sub semnătură privată, ori conceptul de înscris în formă electronică, utilizat de CNADNR, se aplică doar primelor. O spune şi instanţa: ”Procesul-verbal de contravenţie, având natura juridică a unui act administrativ, deci de drept public, este considerat un act autentic, iar nu un înscris sub semnătură privată, fiind emis de un agent constatator în exercitarea atribuţiilor sale”.

Absenţa semnăturii (cea olografă lipsind, iar cea electronică existând, dar nefiind aplicabilă în astfel de cazuri) face ca PVCC să fie nul, conform prevederilor OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Trebuie spus însă că nu toţi cei care au contestat pe acest motiv procesele-verbale au avut câştig de cauză. În aprilie 2012, o instanţă din Teleorman a tranşat simplu nemulţumirea unui alt automobilist legată tot de absenţa semnăturii olografe afirmând că Legea specială OG 15/2002 ­care stabileşte introducerea sistemului electronic de emitere, monitorizare, control al rovinietei (SIEGMR) face de la sine înţeles faptul că ”procesului-verbal întocmit i se ataşează logic o semnătură electronică valabilă".

Al doilea motiv: absenţa ­omologării camerelor

Judecătoria Găeşti mai aduce un argument împotriva valabilităţii amenzilor pentru neplata rovinietei. Acesta este legat de absenţa omologării sistemului de verificare a rovinietei. SIEGMR nu cuprinde doar faimoasele camere amplasate pe drumurile naţionale, ci şi o întreagă reţea aferentă de date şi servere. Omologarea ar trebui să privească, deci, nu doar camerele, ci întregul sistem. Ea nu există nici măcar pentru camere. Astfel, Judecătoria Găeşti a argumentat că OG 15/2002, modificată prin OG 8/2010, arată că ”constatarea contravenţiilor se poate face cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate”. Omologarea nu e totuna cu verificarea metrologică, după cum distinge chiar Legea (OUG 195/2002 despre circulaţia pe drumurile publice). De regulă, CNADNR depune la dosare o adresă emisă de Biroul de Metrologie Legală ce atestă că SIEGMR nu se supune unui astfel de control metrologic, fapt ce nu are însă nici o legătură cu obligati­vitatea omologării. Potrivit CNADNR, camerele fixe sunt de tip FXCAMd model 102, Ungaria, şi deţin declaraţie de calitate şi conformitate eliberată conform raportului de încercări de către MEEI Kft Ungaria, membru TUV Rheinland Germania, adauga avocatul Cuculis in interviul acordat pentru R.L.

http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cum-scapi-de-plata-amenzii-pentru-lipsa-rovinietei-297754.html



Ce spun juriştii


Toate prevederile în domeniu arată că omologarea este necesară şi în plus mai este necesar ca operatorul de cameră să ­deţină atestat pentru aceasta, pentru calculator şi certificat de semnătură digitală, spune şi avocatul Adrian Cuculis, alt specialist activ şi în acest domeniu. Cuculis, care are sute de ­dosare pe tema rovinietei printre alte speţe, spune că deseori la procese CNADNR se prezintă doar cu copii ale pozelor ­făcute de camere, fără ca aceste ­documente să poarte certificarea conformităţii lor cu origi­nalul.

Nu va lasati pacaliti de CNADNR, chiar si in 2013 aceste amenzi pentru rovinieta sunt abuzive si ilegale. Daca a-ti primit un proces verbal pentru lipsa rovinietei aveti posibilitatea sa-l contestati in instanta cu sanse foarte mari de castig.
Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii - Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumarijuridice.wordpress.com
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis - Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania

_________________
Biroul de Avocatura Cuculis si Asociatii - Indrumari Juridice Pentru Dvs. online! Prima Initiativa din Tara!!
Raspunsuri gratuite la intrebari juridice.

www.indrumari-juridice.eu
www.indrumari-juridice.ro
www.indrumari-juridice.eu/indrumarijuridice
www.indrumari-juridice.ro/Cuculis_Blog
http://indrumarijuridice.forumest.ro
Tel: 031.412.48.88 / 0722.298.011

Avocat Cuculis - Titular de cabinet si membru al Uniunii Nationale a Barourilor din Romania - Specialist in Drept Penal si Comercial
avatar
Av. Cuculis
Av. Cuculis
Av. Cuculis

Mesaje : 108
Data de înscriere : 03/07/2011
Localizare : Romania

http://www.indrumari-juridice.eu

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus

- Subiecte similare

 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum